Online
Procedură privind recunoașterea în cadrul Universității Emanuel din Oradea a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ acreditate din străinătate
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea, funcțiilor didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate în cadrul Universității Emanuel din Oradea.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut funcţii didactice în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Decizia de recunoaştere sau nerecunoaştere poate fi contestată în termen de 10 (zece) zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Secretariatul general al universității. Contestațiile sunt soluționate în termen de 30 zile de la înregistrare de către Comisia de soluționare a contestațiilor numită prin decizia Rectorului. Ulterior decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
