Online
Procedura de recunoaștere și înscriere în Registrul CCF a consultanților fiscali -persoane străine, care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană.
Consultanţii fiscali care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, îşi pot exercita profesia pe teritoriul României în una dintre următoarele forme:
a) în mod independent sau în asociere;
b) consultanţi fiscali salariaţi în România;
c) prin prestarea de servicii, în condiţiile art. 219 din O.G. nr. 71/ 2001 cu modificările și completările ulterioare.
Recunoașterea titlurilor de calificare, în cazul persoanelor prevăzute la lit a) se face pe bază de cerere, însoțită de dovada efectuării plății cotizației fixe pentru membrii noi, în cuantum de 1410 lei.
Odată cu recunoaşterea titlurilor de calificare, consultanții fiscali în cauză vor fi înscriși în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală, la secţiunea corespunzătoare.
Activitatea de prestare de servicii, se exercită în România prin asigurarea serviciilor de asistenţă fiscală pentru persoanele fizice sau persoanele juridice, în condiţiile stabilite în statul membru de origine pentru consultanţii fiscali, fără a fi necesară înscrierea în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
