roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Online

Tichete sociale privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate

favorite_border
Adaugă la favorite

Legea 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale.

Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat.

Prin excepţie, stimulentul educaţional se acordă şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei.

Acordarea stimulentelor educaţionale este condiţionată de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educaţional prevăzut de prezenta lege.

Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educaţional se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,2 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniţă, beneficiar al stimulentului educaţional.

Stimulentele educaţionale acordate sub forma tichetelor sociale sunt utilizate pentru achiziţionarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte şi/sau a rechizitelor.


Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
5
Zile lucratoare
Termen notificare: 
5
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

​Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac, in caz de litigiu fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.

Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia de Asistenta Sociala Sighetu Marmației
str. Dragoș Vodă nr. 35
Telefon:
Fax: 0262 317 051
Email: das@primariasighet.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro