roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Online

Alocația de stat

favorite_border
Adaugă la favorite

Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetățeni români, fără discriminare, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.

Tinerii care repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.

Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.

Pentru familiile de cetățeni români care desfășoară sau nu desfăşoară activitate salariată într-un stat membru şi care au solicitat în scris dreptul la prestații familiale în acel stat membru, dar care nu se încadrează în prevederile legii statului respectiv membru UE pentru acordarea acestora, pot solicita dreptul la alocație de stat pentru copii în România, pe bază de cerere şi documente justificative, privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru reglementarea modalităților de plată a alocaţiei de stat pentru copii.

Ca şi document justificativ este necesar formularul european E411 sau orice alt document eliberat de instituţiile competente din statul membru respectiv, cu menţiunea că, familia a solicitat dar nu are dreptul la prestaţii familiale în acel stat membru.

Conform prevederilor art.72 din Regulamentul Consiliului nr.987 din 16 septembrie 2009, în interiorul Uniunii Europene, trebuie evitat cumulul de drepturi de prestaţii familiale, motiv pentru care au fost instituite reguli pentru stabilirea statului competent prioritar care să plătească dreptul.

Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
30
Zile lucratoare
Termen notificare: 
30
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac, in caz de litigiu fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.

Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia de Asistenta Sociala Dorohoi
str. Ștefan cel Mare, nr. 43
Telefon:
Fax: 0231617813, interior 13
Email: das@dasdorohoi.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro