Online
Metodologie privind recunoașterea diplomei de doctor și titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate.
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea, de către Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza\", a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate, în conformitate cu prevederile OMENCȘ nr. 5923/2016.
Recunoașterea de către Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza\" conform normelor legale, a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, se realizează în scopul înscrierii solicitanților deținători ai diplomei/titlului de doctor la programele universitare, al obținerii abilitării ori al ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul instituției.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
În cazul unui litigiu între beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
