roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Instituție

Universitatea Constantin Brancoveanu

Universitatea Constantin Brancoveanu
Str Calea Bascovului nr 2A
Telefon:
Fax: 0248221098
Email: secretariat.rector@univcb.ro

Proceduri disponibile

PROCEDURA
Procedură privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinută în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate

Prin această procedură se recunoaște calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obținută într-o instituție de învăţământ universitar acreditată din străinătate prevăzută în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, respectiv în instituții acreditate de învățământ universitar care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar. Se aplică cetățenilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană.

PROCEDURA
Procedură privind recunoaşterea, funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate

Prezenta procedură stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoașterea automată de către Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituțiile de învățământ universitar acreditate din străinătate, prevăzute în anexa din OM 5922/15.12.2016.

Servicii de asistență

Nu au fost configurate servicii de asistenta pentru aceasta institutie

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro