Egalitatea de şanse este conceptul conform căruia toate fiintele umane sunt libere să-și dezvolte capacitățile personale, aspirațiile și necesitățile femeilor și bărbațiilor fiind luate în considerare, evaluate și favorizate în mod egal.

Acest concept se referă și la absența barierelor în ceea ce privește participarea la viata economică, politică și socială, la existența unui tratament egal pentru toți cetățenii indiferent de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârsta, dizabilitate, etc.

Dacă se încalcă principiile acestui concept, intervine discriminarea, situație care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, toate având în comun o anumită formă de excludere sau de respingere.

În România, potrivit Legii nr. 324 din 2006, prin "discriminare" se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Discriminarea la locul de muncă se referă la interzicerea anumitor persoane să aplice și să primească anumite locuri de muncă pe baza de rasă, vârstă, sex, religie, înălțime, greutate, naționalitate, handicap, orientare sexuală sau identitatea de gen.

Conform Legii nr. 202/2002 cu completările și modificările ulterioare, măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în sectorul public și privat, în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării, politicii, participării la decizie, furnizării și accesului la bunuri și servicii, cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea oricărei altei forme de activitate independentă, precum și în alte domenii reglementate prin legi speciale.

Principalele legi care protejează discriminarea la locul de muncă sunt:

• Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei si bărbați;
• Ordonanța de urgență nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protecția maternității la locurile de muncă;
• Hotărârea de Guvern nr. 967/1999 privind constituirea și funcționarea Comisiei consultative interministeriale în domeniul egalității de sanse între femei și bărbați (CODES);
• Hotărârea de Guvern nr. 1273/2000 privind planul național de acțiune pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Conform Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, cu completările și modificările ulterioare, prin egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă se înțelege accesul nediscriminatoriu la:

• alegerea ori exercitarea liberă a unei profesii sau activități;
• angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante și la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
• venituri egale pentru muncă de valoare egală;
• informare și consiliere profesională, programe de inițiere, calificare, perfecționare, specializare și recalificare profesională, inclusiv ucenicia;
• promovare la orice nivel ierarhic și profesional;
• condiții de încadrare în muncă ce respectă normele de sănătate și securitate în muncă, conform prevederilor legislației în vigoare, inclusiv condițiile de concediere;
• beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la sistemele publice și private de securitate socială;
• organizații patronale, sindicale și organisme profesionale, precum și la beneficiile acordate de acestea;
• prestații și servicii sociale, acordate în conformitate cu legislația în vigoare.

Pentru prevenirea și eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare bazată pe criteriul de sex, angajatorul are următoarele obligații:

• să asigure egalitatea de șanse și de tratament între angajați, femei și bărbați, în cadrul relațiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziții pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de organizare și funcționare și în regulamentele interne ale unităților;
• să prevadă în regulamentele interne ale unităților sancțiuni disciplinare, în condițiile prevăzute de lege, pentru angajații care încalcă demnitatea personală a altor angajați prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acțiuni de discriminare, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. a)-e) și la art. 11 din Legea nr. 202/2002;
• să îi informeze permanent pe angajați, inclusiv prin afișare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceștia le au în ceea ce privește respectarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă;
• să informeze imediat după ce a fost sesizat autoritățile publice abilitate cu aplicarea și controlul respectării legislației privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la:

• anunțarea, organizarea concursurilor sau examenelor și selecția candidaților pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
• încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
• stabilirea sau modificarea atribuțiilor din fișa postului;
• stabilirea remunerației;
• beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la securitate socială;
• informare și consiliere profesională, programe de inițiere, calificare, perfecționare, specializare și recalificare profesională;
• evaluarea performanțelor profesionale individuale;
• promovarea profesională;
• aplicarea măsurilor disciplinare;
• dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta;
• orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare.

Totodată, în conformitate cu art.6 din Legea nr. 53 din 2003 cu completările și modificările ulterioare (Codul muncii din 24 ianuarie 2003, republicat), pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare.