În fiecare an, tot mai mulți cetățeni din Uniunea Europeană se mută în alt stat membru pentru studii, pentru muncă sau pentru a-și întemeia o familie. Prin urmare, în fiecare an, peste o jumătate de milion de familii sunt implicate în succesiuni transfrontaliere.

Succesiunea reprezintă transferul patrimoniului succesoral al defunctului – drepturi și obligații – după decesul acestuia.

O succesiune transfrontalieră este o succesiune ce reunește elemente din țări diferite: de exemplu, defunctul a trăit într-o altă țară decât țara sa de origine, moștenitorii defunctului trăiesc într-o altă țară sau defunctul deține bunuri în mai multe țări.

Drepturile includ, de exemplu, dreptul de proprietate asupra unei case, a unui autoturism sau a unui cont bancar; un exemplu de obligații ar putea fi datoriile.

Pentru a simplifica planificarea și gestionarea succesiunilor transfrontaliere, UE a adoptat legislația necesară în acest sens în 2012, și anume Regulamentul privind succesiunile (Regulamentul (UE) nr.650/2012).

Nașterea

În România înregistrarea unei nașteri se face de structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul.

Termenul pentru declararea și înregistrarea nașterii unui copilul este de:

• 15 zile de la data nașterii, pentru copilul născut viu și aflat în viață;
• 3 zile de la data nașterii, pentru copilul născut mort;
• 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 15 zile;
• 30 de zile pentru copilul cu vârsta de până la un an, găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unități sanitare.

Înregistrarea nașterii se face în baza următoarelor documente:

• certificatul medical constatator al nașterii, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului;
• actul de identitate al mamei și/sau al declarantului, dacă nașterea nu este declarată de mamă;
• certificatul de căsătorie al părinților copilului, în original și în fotocopie, dacă sunt căsătoriți, iar dacă aceștia poartă nume de familie diferit, declarația scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul;
• declarația de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în fața ofițerului de stare civilă care înregistrează nașterea sau la notarul public, din care să rezulte și numele de familie pe care îl dobândește copilul, la care se anexează consimțământul mamei; în cazul tatălui minor acesta este asistat de reprezentantul legal.

Adopția este reglementată în România prin Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cetățenii interesați pot găsi pe website-ul instituției informații cu privire la procedura adopției în România, drepturile și obligațiile persoanelor care doresc să adopte, precum și formularele necesare în derularea procedurii adopției.

Egalitatea de șanse și egalitatea de gen sunt principiile fundamentale pentru dezvoltarea unei societăți echitabile, care prețuiește diversitatea și incluziunea și care promovează relațiile parteneriale și respectul între indivizi.

Egalitatea între femei şi bărbaţi este un drept fundamental, o valoare comună a UE, şi o condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor UE de creştere economică, ocuparea forţei de muncă şi a coeziunii sociale. Aceste aspecte vizează accesul la ocuparea forţei de muncă, egalitatea salarială, protecţia maternităţii, concediul parental, de asigurări sociale şi profesionale, securitatea socială, sarcina probei în cazurile de discriminare şi de auto-ocupare a forţei de muncă.

La nivel de UE și implicit la nivel național, se asigură un nivel minim de protecție și un tratament egal de viață și de muncă, indiferent de rasă sau origine etnică, religie și credință, dizabilități, vârstă.

Conform Codului Civil Român din 2009, actualizat, cu modificările și completările ulterioare, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor. În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie.

Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. Bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți și poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile legii.

Legea aplicabilă regimului matrimonial potrivit dispoziţiilor Codului Civil Român

Prin convenţia încheiată înainte de căsătorie, în momentul căsătoriei sau în timpul căsătoriei, soţii pot alege ca regimul lor matrimonial să fie guvernat de una dintre următoarele legi expres prevăzute de art. 2590 din Codul Civil:

• legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îşi are reşedinţa obişnuită la data alegerii;
• legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre soţi la data alegerii;
• legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită după celebrarea căsătoriei.

În lipsa unei asemenea convenţii, regimul matrimonial este supus, potrivit dispozițiilor art. 2592 din Codul Civil, legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei, ceea ce înseamnă că, printr-o localizare obiectivă, se identifică una dintre următoarele legi:

• legea statului unde se află reşedinţa obişnuită comună a soţilor;
• legea cetăţeniei comune a soţilor, în lipsa reşedinţei comune a soţilor;
• legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.

Există o singură excepţie de la aplicarea legii desemnate prin localizarea obiectivă, şi anume: legea locului unde se află locuinţa familiei se aplică pentru drepturile soţilor asupra locuinţei familiei şi regimul actelor juridice asupra acesteia.

Modificarea legii aplicabile regimului matrimonial poate avea loc oricând în timpul căsătoriei, prin încheierea unei convenţii şi cu respectarea următoarelor condiţii privitoare la noua lege aleasă de soţi:

• să fie una dintre cele prevăzute expres de lege;
• se aplică pentru viitor, cu excepţia situaţiei când soţii convin altfel şi fără ca interesele terţilor să fie prejudiciate.